palet de lemn pe jos moutardi

In logistica, fiecare detaliu este important - mai ales atunci cand vorbim despre transportul si depozitarea marfurilor. Un element important al acestui proces este europaletul standard, fiind indispensabil pentru manipularea sigura si eficienta a produselor. Desi in prima faza pare doar un suport din lemn, greutatea si rezistenta paletului joaca un rol principal privind stabilirea sarcinii maxime pe care acesta o poate suporta.

In continuarea acestui articol vom analiza ce influenteaza greutatea unui europalet, cum se determina sarcina suportata si, bineinteles, cum alegem corect tipul de palet atunci cand vine vorba despre afacerile din domeniul distributiei, depozitarii, transporturilor.

Ce inseamna europalet standard?

Europaletul standard este cunoscut si sub denumirea de palet EUR/EPAL si este din lemn produs conform unor dimensiuni si specificatii precise stabilite de catre Asociatia Europeana a Paletilor. Dimensiunea standard este de 1200 x 800 mm, iar ca si greutate variaza intre 20 si 25 de kilograme.

Aceasta uniformitate permite europaletului sa fie recunoscut si utilizat in intreaga Europa, garantand compatibilitatea cu sistemele de depozitare automatizate, rafturile industriale si camioanele de transport.

De ce este importanta greutatea europaletului?

Este lesne de inteles faptul ca greutatea unui europalet nu influenteaza doar usurinta manipularii, ci si capacitatea de incarcare totala. Spre exemplu, daca un  palet este construit dintr-un lemn de calitate inferioara, sunt toate sansele ca acesta sa nu reziste la sarcini mari, riscand astfel deteriorarea marfurilor.

Un europalet standard are o sarcina statica de pana la 4000 kg si o sarcina dinamica de aproximativ 1500 kg. Cu alte cuvinte, atunci cand paletul este asezat la sol, el are capacitatea de a suporta o greutate de pana la 4 tone, insa, in miscare sarcina maxima scade pentru a evita deformarea lemnului sau pierderea stabilitatii.

Factorii ce influenteaza sarcina si greutatea suportata

  • calitatea si tipul lemnului. In mare parte, paletii standard sunt fabricati din esente din lemn precum stejar, molid sau brad. Lemnul cu o esenta tare cum este stejarul cu siguranta ofera o rezistenta mult mai mare, dar si o greutate superioara. In schimb, chiar daca lemnul de conifere este mai usor, este la fel de durabil.
  • grosimea si constructia componentelor. Un europalet este realizat din 9 blocuri din lemn si 11 scanduri, unite prin cuie galvanizate. Dimensiunea si grosimea acestor elemente influenteaza direct greutatea finala.
  • gradul de uscare al lemnului. Umiditatea lemnului este si el un element important. Cu cat lemnul este mai proaspat, cu atat va creste si greutatea europaletului, deoarece lemnul proaspat contine apa. In procesul de fabricatie, paletul este uscat industrial pentru a atinge nivelul optim de greutate, reducand astfel aparitia mucegaiului si gradul de deformare.
  • tratamentul termic. Toti paletii certificati EPAL sunt tratati termic conform standardului ISPM 15, pentru eliminarea daunatorilor si permiterea transportului international.
  • gradul de uzura. Un palet refolosit si reconditionat de mai multe ori, cu timpul, poate avea o greutate diferita fata de unul nou. De asemenea, sarcina suportata poate scadea.

Iata deci, cativa factori importanti ce contribuie la stabilirea greutatii finale a unui europalet, dar si la capacitatea sa de sustinere.

Cum alegi europalet potrivit pentru tine?

Clar ca alegerea unui europalet nu se face doar in functie de pret. Este necesar sa se tina cont de greutatea marfii, tipul acesteia, dar si de modul de depozitare si transport.

Daca marfa este manipulata frecvent si are o greutate mare, un europalet standard EPAL este alegerea potrivita. Daca marfa nu are o greutate foarte mare atunci se opteaza pentru paletii din plastic sau cei de unica folosinta.

Noi oferim o gama variata de paleti si europaleti de unde poti alege in functie de nevoile tale. Contacteaza-ne pentru mai multe informatii.